Ajuns la 30 de ani, un bărbat poartă în el mai mult decât știe. Poartă copilul care a crescut cu o mamă prezentă și golul lăsat de un tată absent.
Mama a fost acolo. Cu toate nuanțele ei, caldă, dedicată, obosită, copleșită. A făcut ce-a știut mai bine. L-a iubit, poate l-a protejat prea mult. Poate a proiectat pe el toate așteptările și fricile ei, dar a fost acolo.
Tatăl, însă n-a fost. Poate a plecat devreme. Poate a fost ocupat cu propriile lui lupte. Poate nu a știut cum să fie tată pentru că nimeni nu a fost tată pentru el. Sau poate a fost lângă băiat dar absent în esență, fără vorbe, fără sprijin emoțional, fără a fi un model real.
Așa a crescut băiatul, într-un dezechilibru tăcut, cu dragostea primită de la mamă, dar fără un model de bărbat de la care să învețe ce înseamnă să fii bărbat.
Nu i-a spus nimeni, „Ai voie să simți. Ai voie să ceri. Poți greși și totuși să rămâi valoros.”
Așa că și-a construit un personaj, bărbatul puternic, distant, cel care nu are nevoie de nimeni.
Un băiat care a învățat să reziste, nu să simtă, să se închidă, nu să se arate.
Să fie „bărbat” în ochii celorlalți, dar gol în interior.
Și ajunge la 30 de ani obosit. Cu relații care nu durează. Cu succes profesional, dar cu o neliniște surdă. Cu dor de ceva ce n-a avut niciodată validare, ghidare, apartenență.
Pentru că ceea ce nu se spune în multe familii e că băiatul nu învață să fie bărbat doar din sfaturi ci din prezență. Din gesturi. Din felul în care tatăl își duce greutățile, își exprimă iubirea, își cere iertare, își ține promisiunile.
Dar când tatăl nu e acolo fizic sau emoțional băiatul învață prin lipsă, că tăcerea e mai sigură decât exprimarea, că distanța e mai ușorară de păstrat decât apropierea că vulnerabilitatea e o slăbiciune, nu o putere sau o punte catre celălalt.
Așa ajunge să repete, fără să vrea, exact ce l-a durut mai tare, absența.
Și astfel se transmite mai departe un tipar mut, dar puternic, bărbatul care nu se arată cu adevărat, pentru că n-a văzut cum se face.
Bărbatul care iubește, dar nu știe cum să o arate, care vrea să fie tată, dar nu are un model viu pentru asta.
Dacă ești bărbat și te regăsești
Nu te condamna. Nu ești vinovat pentru lipsurile moștenite.
Dar ești responsabil pentru ce alegi mai departe.
Poți fi tu cel care rupe tăcerea.
Poți fi tu primul bărbat din linia ta care învață să fie prezent. Să simtă. Să ceară ajutor.
Să învețe să devină tată, chiar dacă nu a avut unul.
Vrei să înțelegi ce ai moștenit și cum te influențează asta azi?
Fie că te-ai regăsit în acest articol, fie că doar ai simțit o întrebare tăcută răsărind în tine, ai la dispoziție un instrument simplu și profund: Profilul tău psihogenealogic – Resurse moștenite.
Este gratuit și îți oferă o oglindă sinceră ca să descoperi ce tipar ai moștenit, ce resurse porți în tine fără să știi și ce ai de transmis mai departe.
Nu trebuie să știi totul acum. Doar să fii dispus să te cunoști.
Completează chestionarul și descoperă care este profilul tău psihogenealogic.
E primul pas spre conștentizare, vindecare și eliberare.
